Quantcast

Garantii si Service

Pentru toate produsele vandute si livrate de catre Potcontrol Instal beneficiezi de de garantie conform legislatiei in vigoare si politicilor comerciale ale producatorilor.
Daca produsul se defecteaza in perioada de garantie, reparatia/inlocuirea produsului este asigurata de Potcontrol Instal sau reteaua de service autorizat a producatorului/ distribuitorului, in centrele specificate in certificat.

  • Subansamblurile si piesele de schimb pentru produsele comercializate de Potcotrol Instal au garantie 24 luni si corespund directivelor, standardelor si agrementelor tehnice ale subansamblurilor din care fac parte.

  • Pentru toate celelalte produse comercializate de societate, perioada de garantie este mentionata in certificatele de garantie eliberate la vanzare.


    CONDITII GENERALE DE GARANTIE


    Termenele de garantie, directivele, standardele si agrementele tehnice in vigoare se gasesc afisate la toate punctele de lucru si la adresa www.potcontrol.ro

    Garantia se acorda in baza facturii si este obligatorie prezentarea acesteia in original la orice solicitare de interventie in perioada de garantie. Garantia este valabila doar pe teritoriul Romaniei si isi incepe valabilitatea de la data facturarii produsului.

    Produsele cumparate sunt insotite de instructiuni de instalare si utilizare care trebuie citite si respectate OBLIGATORIU inainte de instalarea si folosirea produsului.

    Garantia se aplica numai asupra defectelor de material sau de executie datorate producatorului. In cadrul termenului de garantie, VANZATORUL, prin intermediul societatilor de service colaboratoare, se obliga sa suporte toate cheltuielile pentru repararea sau inlocuirea echipamentului avariat din cauze acoperite de garantie.

    I. DREPTURILE CONSUMATORULUI IN CAZUL LIPSEI CONFORMITATII, POTRIVIT ORDONANTEI DE URGENTA NR. 140/2021

    *consumator - orice persoana fizica care, in legatura cu contractul de achizitie de produse semnat cu Potcontrol Instal, actioneaza in scopuri care se afla in afara activitatii comerciale, industriale, artizanale sau profesionale a persoanei respective.

    Vanzatorul raspunde fata de consumator pentru orice neconformitate care exista in momentul livrarii bunurilor si care este constatata in termen de doi ani de la data respectiva. Orice neconformitate care este constatata in termen de un an de la data la care bunurile au fost livrate este prezumata a fi existat deja in momentul livrarii bunurilor, pana la proba contrarie sau cu exceptia cazului in care aceasta prezumtie este incompatibila cu natura bunurilor sau cu natura neconformitatii.

    1.1. In caz de neconformitate, consumatorul are dreptul:

    a- de a beneficia de aducerea in conformitate a bunurilor (prin reparatie sau inlocuire),

    b- de a beneficia de o reducere proportionala a pretului sau

    c- de a obtine incetarea contractului in conditiile legii aplicabile.

    Consumatorii pot sa opteze pentru o anumita masura corectiva in cazul in care neconformitatea bunurilor este constatata la scurt timp dupa livrare, fara a depasi 30 de zile calendaristice.

    1.2. Pentru ca bunurile sa fie aduse in conformitate, consumatorul poate opta intre reparatie si inlocuire, cu exceptia cazului in care masura corectiva aleasa ar fi imposibila sau, in comparatie cu cealalta masura corectiva disponibila, ar impune vanzatorului costuri care ar fi disproportionate, luand in considerare toate circumstantele, inclusiv urmatoarele:

    a)valoarea bunurilor in cazul in care nu ar fi existat neconformitatea;

    b)gravitatea neconformitatii;

    c)daca masura corectiva alternativa ar putea fi executata fara vreun inconvenient semnificativ pentru consumator.

    Cu toate acestea, Vanzatorul poate refuza sa aduca in conformitate bunurile daca reparatia sau inlocuirea este imposibila sau i-ar impune costuri care ar fi disproportionate, luand in considerare toate circumstantele, inclusiv cele prevazute la lit. a) si b) de mai sus.

    1.3. Reparatiile sau inlocuirile se efectueaza intr-un termen rezonabil, care nu poate depasi 15 zile calendaristice din momentul in care vanzatorul a fost informat de catre consumator cu privire la neconformitate si care este stabilit de comun acord, in scris, intre vanzator si consumator, luandu-se in considerare natura si complexitatea bunurilor, natura si gravitatea neconformitatii si efortul necesar pentru finalizarea reparatiei sau inlocuirii, cu respectarea celorlalte prevederi din art. 12 din O.U.G. nr. 140/2021.

    1.4. Consumatorul are dreptul fie sa obtina o reducere proportionala a pretului, fie sa obtina incetarea contractului de vanzare, in oricare dintre urmatoarele cazuri:

    a)vanzatorul nu a finalizat reparatia sau inlocuirea sau, dupa caz, nu a finalizat reparatia sau inlocuirea sau vanzatorul a refuzat sa aduca in conformitate bunurile;

    b)se constata o neconformitate, in pofida eforturilor vanzatorului de a o remedia;

    c)neconformitatea este de o asemenea gravitate incat justifica o reducere de pret sau dreptul la incetarea imediata a contractului de vanzare;

    d)vanzatorul a declarat ca nu va aduce bunurile in conformitate intr-un termen rezonabil sau fara inconveniente semnificative pentru consumator ori acest lucru reiese clar din circumstantele cazului.

    1.5. Consumatorul nu are dreptul de a obtine incetarea contractului daca neconformitatea este minora 1.6. Dispozitiile din acest capitol I, cu referire la prevederile din ORDONANTA DE URGENTA NR. 140/2021 se aplica contractelor incheiate dupa 1 ianuarie 2022.

    II. OBLIGATIILE CONSUMATORULUI

    2.1. Sa comunice numarul facturii si al certificatului de garantie pentru a putea beneficia de garantie.

    2.2. Sa confirme pe documentele executantului operatiilor de service, lucrarile efectuate, prin semnarea si stampilarea lor.

    2.3. Sa pastreze documentatia, primita odata cu produsul, pe toata durata perioadei de garantie.

    2.4. lntretinerea periodica in garantie, conform instructiunilor de utilizare, cade in sarcina cumparatorului si se face pe cheltuiala acestuia.

    2.5 sa asigure accesul in conditii de siguranta (conform normelor de protectia muncii) personalului Societatii de Service la locul de montare al echipamentului si sa puna la dispozitia acestuia toate documentele primite la achizitionarea echipamentului.

    III. EXCLUDERI DE LA GARANTIE

    3.1.SUNT EXCLUSE DIN GARANTIE produsele sau partile avariate din cauze independente de VANZATOR/ PRODUCATOR, respectiv: a) manipulare / transport necorespunzatoare;

    b)montarea/instalarea incorecta, de catre personal neautorizat, neconforma cu instructiunile producatorului sau in afara legilor, reglementarilor tehnice in vigoare si prescriptiilor ISCIR aplicabile

    c)anomalii ale instalatilor hidraulice, electrice (socuri electrice), de furnizare a combustibilului etc

    d)calitatea necorespunzatoare a apei de alimentare neconforma cu cerintele producatorului sau cele ale legislatiei si reglementarilor tehnice in vigoare. In conformitate cu Art 9.42 din Normativul I 13 -2002, pentru centralele termice amplasate in zone in care duritatea apei este peste 3.5 mval/l, prevederea cu instalatii de dedurizare pentru apa de alimentare este obligatorie.

    e)coroziunii datorate condensului

    f)colmatarea schimbatoarele de caldura sau diverselor parti componente ale echipamentului (filtre, pompe, manometre, tevi etc) cu calcar, impuritati,etc g)curenti vagabonzi, supratensiuni datorate trasnetului, supratensiuni de comutatie, fluctuatii sinusoidale lente si rapide de tensiune, caderi de tensiune cu scurte intreruperi

    h)intretinerea necorespunzatoare conform cartii tehnice

    i)folosirea altor tipuri de combustibil decat cele precizate in instructiunile de utilizare ale echipamentului sau folosirea unor combustibili ale caror caracteristici difera de cele precizate in instructiunile producatorului sau in standardele in vigoare

    j)nerespectarea instructiunilor de montare/instalare (ex: ineficienta cosului de evacuare a gazelor de ardere) si utilizare, cauzele fiind inghetarea apei in instalatie, lipsa apei din instalatie,etc

    k)Parti supuse la uzura normala de folosire (anozi, electrozi, garniture, dispozitive de actionare, sigurante fuzibile, becuri, elemente necesare asamblarii fixe si demontabile etc)

    l)deteriorarea produselor, arderea electomotoarelor ca urmare a lipsei protectiilor minime (protectie la lipsa apa, protectii electrice pentru lipsa faza, suprasarcina, scurtcircuit, omiterea legarii si/sau montarea releelor pentru protectiile integrate in produs- protectii tip bimetal, PTC etc)

    m) folosirea unui agent termic / apa alimentare netratate, neaditivate si care nu sunt conforme cu normativele in vigoare;

    n) interventia asupra produsului pe toata perioada de garantie de catre personal neautorizat legal si care nu este colaborator al Vanzatorului;

    o) utilizarea substantelor chimice necorespunzatoare pentru intretinerea / curatarea produselor;

    p) utilizarea produsului in conditii de mediu improprii (ventilatie necorespunzatoare, expunere excesiva la umezeala, temperatura etc)

    q) fenomene naturale (ex: descarcari electrice atmosferice), incendii.

    r) produsul nu a fost depozitat sau utilizat intr-un spatiu inchis, asfel incat sa fie ferit de actiunea agentilor atmosferici (temperaturi foarte scazute cu risc de inghet, umiditate ridicata, vant, ploaie etc)

    IV. SITUATII IN CARE INTERVENTIILE SE EFECTUEAZA CONTRA-COST IN PERIOADA DE GARANTIE:

    a) In toate cazurile prevazute in cap.II, punctul 3.1;

    b) In toate cazurile in care informatiile furnizate de utilizator sunt neadevarate, iar echipamentul nu prezinta anomalii de functionare;

    c) In toate cazurile in care se constata ca interventia de service s-a efectuat datorita exploatarii necorespunzatoare a produsului, fara executarea operatiunilor de intretinere periodica conform prevederilor documentatiei tehnice a produsului (prezenta praf, filtre de impuritati colmatate, depuneri de calcar etc.)

    Societatea Potcontrol Instal SRL isi declina orice raspundere cu privire la eventualele daune materiale sau civile provocate de montarea / instalarea necorespunzatoare si/sau in neconcordanta cu prevederile legale in vigoare.

    Conditiile de garantie sunt valabile in totalitate in cazul consumatorilor (persoane fizice sau grup de persoane fizice constituite in asociatii).